sâmbătă, 29 iunie 2013

Reîncepem livrările

Într-o săptămână sau două o să putem reîncepe livrările. 
Am muncit foarte mult în ultima lună,  pentru a replanta tot ce am pierdut în urma grindinei, dar şi întreţinerea plantelor e foarte difiilă. Combaterea dăunătorilor în sistem ecologic înseamnă multă muncă manuală-săpat, plivit, adunat frunze bolnave, adunat insecte dăunătoare etc. Probleme sunt cu mana la roşii, de aceea la începutul săptămânii viitoare o să stropim cu zeamă bordeleză (permisă în agricultura ecologică).
Am observat şi câţiva limacşi şi omizi la varză. Însă avem mulţi pui de găină ce umblă liber printre legume şi adună şi ei insecte dăunătoare (şi benefice, dacă le găsesc; din fericire râmele stau bine ascunse).
Acum, după un an de când am început toată aventura cu agricultura curată, pot spune că, deşi am pornit cu gândul că va fii greu, e de fapt foarte greu. 
Din fericire legumele sunt foarte gustoase, lucru pe care clienţii îl confirmă deseori, şi acum avem susţinere din partea unor oameni deosebiţi-Andrea şi Ronen de la Cutia Ţăranului, membrii Cutia Ţăranului, şi, bineînţeles, familia. Fără ei, nu aveam puterea de a continua.
Castraveţi


Gulioară

Roşii

Varză



Un comentariu:

  1. Buna!As fi interesat sa cumpar saptamanal legume de la dvs dar as vrea sa stiu daca pot eu sa imi aleg ce vreau sau este pachet standard.
    Mailul meu este m4rc_barabas@yahoo.com.

    RăspundețiȘtergere